La cererea expresa a copiiilor [http://www.ne-am-prost.blogspot.com] am revenit la template-ul precedent. Mie imi placea si asta, dar nu imi permit sa ies din cuvantul lor.
Azi, dupa o repriza funny de Darts in SALT, un seminar incredibil de annoying de dimineata si dupa multa cafea si o bere, in drum spre casa in mult-spalatul-si-frumos-mirositorul 61 am vazut un tip care imi parea al naibii de cunoscut. Si am stat eu si l-au focalizat bine de tot si mi-am adus aminte ca il vazusem cu o seara inainte, recte luni, la concert la InFlames. Si am zis ca trebuie sa scriu despre experienta de acu vreo 24 de ore.
Totul a inceput la 4 dup’amiaza…
cand zaceam pe o banca in fata la Spitalul Coltea fumand un Slims[doare gat, nu radea! ] si o asteptam pe Georgiana . In fata mea, 3 prosti si doua placi de skateboard. Stanga-dreapta, stanga-dreapta, stanga-dreapta, hop, sus, boing, nas, spart, au, zboing, stanga-dreapta, stanga-dreapta… si daca astia macar aveau vreo sansa sa intre in vreo trupa de dans sincron… pe ala de alaturi nu l-am mai inteles. Stiti bancul ala cu : doi copii numarau o bila? Eh, asta era un singur copil care numara o bila. Mica. De cauciuc. Si avea o placere sadica sa o scape pe jos drept intre rotile alora cu stanga-dreapta sa ii vada cum si-o mai iau intre ochi. Apare si Georgiana care se tranteste si ea langa mine si stam de sudam vreo doua tigari. Ne-am balanganit ulterior pana in Lucky 13 unde am baut doo cafele si un calciu cu magneziu [i am not kidding, i did....] si am plecat spre metrou la Tineretului sa ne intalnim cu soru’mea si cu Tudor sa mergem la InFlames.
La ora 8 intram in parcul Carol… cri cri… copacei, caldut afara, niste cocalari, niste nespalati, mai un copac, mai o planta, mai un monument dubios… si se aude din zarea mea stanga, in dreapta era liniste rau… o proba de un sunet. Potrivit biletului, concertul trebuia sa fie deja inceput la ora aia, dar… no, e InFlames totusi… sa nu ne precipitam. De unde au inceput Arenele, negru cat cuprinde. Toti roackerii din lume. Tricouri negre, blugi negri, lanturi, bandane, geci de motor, tinte….did i just reach Heaven…? Ne-am oprit sa servim o bere la doza in mijlocul aleii si sa studiem contextul. Mi-am scos ligheanul meu rabatabil si am privit in jur. A tunat si i-a adunat. Unde sunt, ma, toti tipii astia in RESTUL timpului??
Pe la 8 jumate ne-am balanganit si noi inauntru. Mi-au verificat geanta sa nu am cumva un aparat foto profesional… UNDE sa il bag, vezi ca are fix 11 cm2 geanta asta? Unde sa-l bag?
Inauntru… si acum o sa intrebati, unde este “inauntrul” arenelor? Ete, daca nu aveau inauntru, au facut ei un inauntru. Au montat un kkt de cort. Ca sa se fumeze mai bine. In inauntrul cortului era un fum de imi parea rau ca nu mi-am luat carnatii de acasa din frigider sa ii tin oleaca asa sa prinda miros de afumatura. S-au prins baietii ca nu avem branhii si ca e cazul sa mai desfaca din prelatele alea ca nu ne merg bine branhiile. Un fum si o caldura de transpira si frigul…
Bun. Inainte de InFlames au cantat… niste unii. Eu necunoscatoare profunda in domeniu am zambit si ascultat. Sunat binisor. Mi-am ales un loc strategic pentru astia sub 1.65… pe gardul sunetistilor. :-j undeva in partea din spate a cortului. Stratificarea s-a vazut clar. In fata scenei… panica totala … acolo erau Fanii!! The Fans! Aia care si-au luat bilet inca dinainte sa se deschida Diverta si care au dat-o pe mama la schimb la amanet sa isi ia bilet. In spatele lor, roackerii veniti la concert, pentru ca e concert, pentru ca e metal si pentru ca e InFlames si tre vazut. In spatele roackerilor, varsta a 2,5-a… nostalgicii intre 35-60 de ani care au prins primele zile ale InFlames-ului si au venit de pofta sa se simta tineri. In spatele nostalgicilor, cei prea putin localizabili pe harta preferintelor muzicale si copii nostalgicilor…. si in spate…. TOTI CIUDATII, IN PLM!!!!
In Flames, jos palaria. Desi elemetele de decor, vezi cort cretin si inutil, sunet care s-a auzit ca din polobocul cu varza murata, lumini … care lumini? aaaaa. Da! Becurile alea de 100 puse mai prost ca la mine in bucatarie. Da, au avut si lumini. Mai bine le dadeau bratari fosforescente ca iesea mai de efect….cu toate astea…In Flames au cantat foarte foarte tare. Si mai ales, au facut o chestie pe care eu una nu am vazut-o la multe concerte… au vorbit cu publicul lor o gramada. Acuma ori ca au vrut sa ii tina potoliti ca daca se trezeau mai mult de 20 de descreierati odata sa moseasca daramau naibii cortul, ori chiar s-au simtit bine. Din punctul meu de vedere, au avut public fain.. Bine, The Fans, aia din fata care erau atat de indesati unii in altii de ziceai ca sunt de fapt liniute complete la un joc de tetris.
Eu m-am declarat multumita. As fi fost chiar extaziata daca apucam sa ascult si The Chosen Pessimist… Dar cu Alias, cu Take This Life, Only for the Weak si Trigger am fost mai mult decat satisfied. Impecabil, frumos, a sunat de zile mari chiar daca baietii erau cu un chitarist in minus.
Dintre toti prezenti, mi-au sarit in pupila niste indivizi care no… nu au cum sa nu iti sara in ochi…Primele au fost niste ele. Care erau nevestele unor nostalgici care moseau in fata noastra [cred ca s-au uns bine cu fastum gel inainte]… Ele, venite de la serviciu, imbracate la taior si cu geanta pe manuta s-au pus cu coatele pe bar, si-au aprins cate o tigara si au dat din gura tot concertul. Era oricum incredibil ca se auzeau una pe alta… Ca, no… InFlames nu e tocmai muzica de camera. S-ar fi dus ele afara, dar ii scapau din vizor pe nostalgici. In partea ailanta…o tanti pitzi… cred ca ii facusera niste prieteni o gluma proasta de ajunsese acolo. Pe tocuri… cu camasuta pe ea si pe deasupra un parpalac VERDE… da’ nu asa… BROTAC… si cu margele la gat. Era in mijlocul peisajului. Daca a vrut sa se faca remarcata, a reusit! Mai incolo doua fatuci emo… au ascultat le ce au ascultat si au plecat. Nu era tocmai ce sperasera ele. In ultimele randuri erau baietii veseli… care se intreceau unul pe altul in care a ingerat mai mult alcool cu orice planta fumabila inainte sa ajunga la concert. Nu l-am inteles pe ala cu steagul Romaniei in spate. Sau dupa experientele Michael si Lenny ne ducem cu steagul sa nu mai auzim: good evening, Budapest.
Deci, da… frumos. Mai mergem…
In orice caz, esenta concertului a fost cel mai bine rezumata de un tip, ardelean la origini, l-a tradat accentul, care povestea unui prieten la telefon cum a fost. Din ce am dedus noi intrebarea prietenului lui a fost cam asa: Cum o fo, ma, In Flames? Iar raspunsul o vint: “Ma, no, cum sa spun eu, o fo, pula me, adica…no, pula me, chestia e ca, in pula me, o fo misto!”
Niciun comentariu până acum.
nici un comentariu până acum
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
